Un accident rutier a avut loc, vineri seară, în municipiul Botoșani. Un bărbat a fost rănit după ce un autoturism a dat peste el pe trecerea de pietoni.
Nefericitul incident s-a produs la intersecția dintre Bulevardul „Mihai Eminescu” și strada Sucevei. Bărbatul de 64 de ani se afla pe trecerea de pietoni când șoferul unui autoturism Audi nu l-a observat la timp, nu i-a acordat prioritate și l-a lovit.
Nici șoferul și nici pietonul nu erau sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii fac cercetări în acest caz.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu