Duminică, în prima zi de Paşte, credincioşii nu s-au aşezat la masa de sărbătoare până nu au mers la biserică, unde preoţii le-au sfinţit bucatele. La Biserica Vovidenia, oamenii s-au așezat pe două rânduri, cu coșurile cu bunătăți pentru masa de Paște în fața pentru a fi sfințite de preot.
S-au „înarmat” cu multă răbdare și evlavie și au așteptat liniștiți ca părintele să treacă pe la fiecare în parte. Apoi, bunătățile au fost duse acasă și au fost mâncare la masa de Paște.
Pască, cozonac, ouă roșii, șuncă, vin sunt doar câteva dintre merindele tradiționale care s-au regăsit în coșuri.
Sfințirea coșurilor de Paște este o tradiție profund înrădăcinată în cultura creștină, marcând sfârșitul Postului Mare și bucuria Învierii Domnului. Obiceiul sfințirii alimentelor este perceput ca o sursă de binecuvântare, sănătate și belșug pentru familie.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu