Un accident rutier s-a produs, joi dimineaţă, la ieşirea din Botoşani spre Iaşi. O maşină, condusă de un profesor, s-a răsturnat pe E58, pe raza localităţii Zăiceşti.

Botoşăneanul în vârstă de 37 de ani, care mergea spre Flămânzi, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat cu autoturismul Dacia Logan în afara părţii caroşabile.

Şoferul a fost rănit şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani. În maşină se afla şi soţia acestuia, care a scăpat nevătămată. Ea a primit îngrijiri medicale la faţa locului, însă a refuzat să fie dusă la spital.

Urmareste-ne pe Google News

 

 

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu